Programele CAD din suita GstarCAD reprezintă o alternativă excelentă la software-ul CAD consacrat, cum ar fi AutoCAD, beneficiind de o calitate redutabilă la un preț excelent. Interfața prietenoasă și flexibilă (care permite lucrul similar ca și la AutoCAD dar nu numai) fac din GstarCAD un ajutor neprețuit pentru proiectanții din diverse domenii (arhitectură, construcții, mecanică, electrotehnică etc.). Arhitecții și inginerii găsesc în GstarCAD un ajutor de nădejde care le permite să-și pună în valoare aptitudinile tehnice și artistice în mod eficient, la un nivel ridicat de calitate.
GstarCAD este un software conceput din start să fie compatibil cu AutoCAD, ușor de folosit, rapid și eficient, la un preț cât mai accesibil.
Ce poate fi mai plăcut și comod decât să lucrezi cu o interfață și comenzi cunoscute (cum ar fi cele de la AutoCAD) fără a avea grija și a consuma timp pentru a relua învățarea unor comenzi și moduri de lucru noi?! Celor însă cărora nu le displace să învețe lucruri noi și să-și perfecționeze stilul de muncă, făcându-l mai rapid și mai eficient, GstarCAD le oferă posibilitatea de a folosi alte interfețe și comenzi complexe, personalizabile, aducându-i mai aproape de dezideratul lor: lucrul rapid, eficient, adaptat nevoilor proprii.
GstarCAD este un software în care s-a investit mult efort și pasiune pentru ca utilizatorii să beneficieze de viteză și calitate la un preț pe care să și-l poată permite cu destulă ușurință.
Nu ezitați să testați programele GstarCAD. Veți fi surprinși cât de eficient și versatil este acest software CAD!
